Am plecat cu 4h inainte sa vedem concertul. Ia bus-ul D6, schimba la Dupont cu metro-ul Red, apoi la Metro Center cu Orange pana la Vienna-GMU, apoi Cue Busul pana la GMU si inca o plimbare de 20 minute pana la Patriot Center. Pe scurt, 40km. Am stat 45 min la intrare sa se deschida usa apoi inca 2h sa cante nush ce ametiti de “Ryan and The Cardinals” ca in final sa ii aud pe cei pentru care am venit. Am luat bilete sus, pe scaune, ultima experienta cu Stepan la Placebo arata ca “oamenii mici” nu au ce cauta la concerte cu multimea care sta in picioare aproape de scena pentru ca …. ei nu vad nimic in fata. In momentul in care Fucking in the bushes incepu, iar luminile alterneaza pe scena si anunta venirea trupei, iar oamenii se ridica in picioare si vor ramane in picioare pe toata durata concertului mi-am zis, “Well, seat tickets?! That was pointless”. La primul quitar riff a lu Noel pentru Rock n Roll Star ma gandeam “Um, dupa 15 ani de asteptare am ajuns sa ii vad live. Mare lucru. Liviule bata-te vina ca mi-am dat caseta aia in clasa a 7 a sa o ascult … S-o lipit de mine treaba asta ca scaiu.”. Stia el ce stia.

Si doamnei Becus i-au placut de minune spre surprinderea mea. La atatea ore de Oasis ascultate fara vointa ei, si-a dat seama la un moment dat ca stie aproape toate versurile, dar mai putin titlurile. Spre finalul serii mi-a comunicat, “Uite, mi-am zis ca trebuie sa am si niste piese de la ei pe noul iPod care o sa mi-l aduca mosu. Sa fie rosu iPod-ul ok, ca (RED) e trade mark!”. Si uite asa am aflat ce vroia ea de Craciun. Concertul a fost extraordinar iar in 90 de minute de rock n roll nimeni nu a pusu curu jos pe scaun. Chiar daca Liam nu a venit cu vocea de studio dupa el, nimic nu a parut sa il deranjeze iar in final, inainte de ultima piesa a zis “Thank you very much you’ve been great … but not as great as us; Merry Christmas, see you next year – I am the walrus …”.

Stepan a observat ca si mine de altfel ca americanii astia is tare incordati la concerte. Daca tragi cu ochiu la un concert in UK si nu numai toti oamenii aia care vin sa asculte muzica pentru 2h o traiesc la maxim si se simt bine. Astia din US parca au mancat ceva stricat inainte. E de stiut ca Oasis nu au fost niciodata foarte “indragiti” in State si iar e de stiut ca nici lor nu le place sa vina foarte des aici (in DC au fost ultima data in ‘98), dar muzica trebuie sa se vinda peste tot, iar pentru niste extra million bucks cred ca baietii pot trece peste asta. Si ca sa puna paie pe foc, Noel a mai dat o duma “So, I’ve been yesterday at the White House [...] Well, it’s as big as my house in London, except this one is white and mine ain’t.” Eu zic ca cine a luat-o personal e fraierica. Dar hai sa cantam toti The Masterplan.

Spre finalul ultimei piese Liam si-a cedat tamburina si microfonul la niste gagici in primul rand pentru ca a zis el you’ve been great, si ma gandeam ca ce misto ar fi fost item-urile pentru colectie dar mai ales cu cat le-as fi vandut pe ebay. ‘Um.

Dupa concert, in drum spre iesire ma simteam foarte multumit si fericit ca am vazut Oasis. Nu am clipit de doua ori cand am trecut pe langa standul de tricouri “$35? Nu are de a face, 2 spalari si e praf. Altadata”. Frenezia s-a spart repede cand Stepan mi-a zis “-E aproape 11. Nu mai circula bus-uri ca e sambata. 40 km?! Now what? ”

Dar asta e alta poveste. Pe curand

———

Youtube video – un fragment inregistrat cu batranul meu Sony 3.2mp. Mai multe poze in galeria de pe flickr